Lilypie - Fifth Birthday

Lilypie - Second Birthday

vineri, 30 septembrie 2016

Perle, perluțe 4

- Vreau pisicile 'tocate (Aristocrate).

- Micuțul Bula...
Wtf? Doar se uită la Mickey Mouse! Era Hibiscus Hula (don't ask!)

- Azi mâncăm Ridiche!
- Ridiche???
- Bridiche, se corectează copilul.
- Ulrike? încerc eu să ghicesc.
- Mami, nu Ulrike, Bridiche!!!
Na, ok, habar nu aveam cum o cheamă pe tanti. Întreb cu următoarea ocazie - era Brigitte :)).

duminică, 14 august 2016

Perle, perluțe (3)

Cel mic:
- A'buzu'!!!
Nu, nu reclamă vreun abuz, doar ce a trecut autobuzul :)).

Cocodilu'... Cacadilu'... Si Oac... Mami oac! (Vrea sa spuna ca ne jucam de-a mami e broasca).
Tigu' si leuuuu.
Masina taxi tutu nino!

- Du-te, iepulule!
(Du-te, iepure!)

Pantea os - Pantera roz

- Masina de pilitie!
- De politie.
- De pulitie!

M-am lilit! (Julit).

Amutzele (Masinutele)

Mute, mute tutulele
(multe, multe masinute)



Cel mare:
- Îmi trebuie un plasture să nu mi se infecteze tristetea asta.

luni, 1 august 2016

miercuri, 27 iulie 2016

Din nou despre Apocalipsă

Iar ne paște Apocalipsa.  

Acu' io-s cam ocupată vineri, nu cred că voi putea participa și la acest eveniment :)).
Vineri se închide spitalul. Cineva a propus să scriem un necrolog în ziarul local - nu, nu la pagina de anunțuri mortuare, să nu jignim pe careva. Nici la cea cu nunți, că deh, nunta cu înmormântarea nu se potrivesc. Atunci? Păi, concluzionează tanti de la redacție, la pagina cu anunțuri imobiliare, că doar e vorba despre o clădire/instituție. Doh! 

Propunerea mea a fost să punem un steag mare negru la intrare, sau peste ferestrele holului, să se vadă și din avion. Doliul, adică. Am recoltat ceva priviri sceptice și pe urmă ignore. Nu că m-ar jena. Mai aveam o propunere, dar aia implica violența brută și nu poate fi pusă în practică, deci...

Ieri am avut ultima gardă. Cool, mi-am luat cărți și tricotaje, să nu mă plictisesc, că primirile urgențe erau închise, internările sistate, terapia intensivă deja demontată, un singur pacient pe secție. Somn ușor... N-a prea fost. Tot la 3 minute a sunat telefonul. Mai avem paturi libere? Wtf, cam 100, da, problema e cu personalul lipsă și dotările DEMONTATE. (Pentru fini cunoscători, suntem cu totul abgemeldet în IVENA, vineri ne șterg definitiv din sistem). Oh, să vă trimit o sincopă ușoară... Nu, nu, NU, că nu am ce-mi trebuie... Stupoare la capătul firului: "Da' e doar o sincopă!". Întreb, sincopa asta e conștientă cumva? (Tare mă bătea gândul că nu). Habar n-avem, vă facem legătura cu locul faptei... Ca norocul. Pacient inconștient. Nope, nu-i de noi.

Alt deștept de coleg de la un spital mare din zonă, ore mai târziu, după ce îmi adusese Salvarea (da, RTW, ăia care văd în IVENA că suntem blocați) un pacient tânăr cu fibrilație atrială de novo, leșinat în pădure, dar conștient: da' noi ce să facem cu el? Voi nu-l puteți stabiliza? Că trebuie doar monitorizat și scăzută frecvența... Zic, tăticule, uite ce, noi suntem ăia din vârf de munte, jumătate demontați, fără terapie intensivă, practic la nivel de medicină de familie sau sub (adică nu mai putem trata pacienți cu risc vital, nu că am ceva cu medicina de familie, pur și simplu e vorba de dotări). Clar că i-am scăzut frecvența, da' aritmie de novo la tineri fără antecedente cardiace sau de boli cronice, cu 2 pierderi de cunoștință în decurs de o oră poate ascunde chestii mult mai nasoale. Zice, stai să vorbesc cu șeful. Și aștept pe o melodie enervantă până mi se acrește, mai injectez puțin metoprolol în băiatu' din pat, rânjesc la asistenta care zbiară la mine să transfer pacientul, urmăresc fascinată cum frecvența cardiacă pe monitor o ia razna în sus, scap telefonul că pacientul dă ochii peste cap, sărim toți pe el, asistenta scapă defibrilatorul pe podea, firele ăstuia trag frumos și monitorul după ele - ce mai, Apocalipsă în toată regula. Pacientul revine (singur și fără ajutorul nostru) la starea de conștiență, din telefon se aud ceva răgete. Ridic obiectul de pe unde alunecase: ăia credeau că la noi e atentat terorist. Nope. Aveți noroc, altfel ne-ar trebui mai multe paturi. Ah, oh, ok, trimiteți pacientul, dacă e așa de grav...

La raportul de gardă de azi, șeful era să dea el însuși în fibrilație: trei internări noi (recordul absolut al ultimelor două săptămâni), unul dintre pacienți greu transferabil, miriade de cazuri ambulante, majoritatea hilare, vreo două chirurgicale nasoale (yeak, am cusut în ultima gardă - detest chestia asta pe pacient, io mi-s cu goblenurile). Plus monitorul și defibrilatorul distruse - no big deal, oricum erau vechi și proprietatea altcuiva, posibil asigurate, da' nu-i treaba noastră.

Și despărțirea de dimineață: "Ne vedem la înmormântare vineri?". Clar. Că oricum e anunțată Apocalipsa aia "pe bune", ce mai am de pierdut?

Aici anuntul 'postat' de colegi pe spital direct:

marți, 26 iulie 2016

Cum te cheamă, pui de dac? Hildegunde!

Ză big day, gardă. Sâmbătă. Tanti cu ceva infecție, îi scriu frumos antibiotic și antalgice, o trimit la medicul de familie să îi scrie rețeta (care medic o și trimisese în spital pentru investigații, sonografie, laborator etc.). Peste juma' de oră revine în urgență să întrebe dacă astea sunt pastilele ce i le-am prescris - nu erau alea. Că de ce medicul de familie i-a prescris altceva? De unde să ghicesc eu? Zic, poate lui i-ați spus ceva ce mie nu mi-ați spus? (N-ar fi prima oară când se întâmplă). Cică nu. Și că ea se duce să facă scandal la colegu'. No du-te, maică, dacă n-ai găsit mod mai frumos de a-ți petrece ziua, o fi închis la biserică. Oricum eram cam supărată pe colegu', în sensul că dacă tot îmi trimiți pacienta la investigații de urgență, la ce pisicii îi schimbi tratamentul recomandat de mine cu unul indicat pentru alt diagnostic? Că asta putea să facă fără să mă implice pe mine în problemă.
Ceva ore mai târziu, iar apare tanti: dacă alea sunt medicamentele prescrise de mine. Din nou, altele, da' nu aceleași :)). Mă crizez masiv, dau telefon la colegu' să-mi vărs năduful. Verificăm în computer diagnostice, investigații, toate prostiile. Nu băteau de nici o culoare ale mele cu ale lui. El începe să se înfurie, eu la fel, discuția lunecă pe o pantă așa, mai negativă, implicând ceva dubii reciproce asupra competențelor medicale ale interlocutorului. Zic, băi nene, ia amu' o investigat-o șefu' nost ăl mare pe tanti a ta cu ecografu', di ce nu mă crezi că n-are ni'ca cu "fiara"? Nu pietroaie, nu colecistită, nu dureri, nu nimic. Nu și nu, că la el pe foaie e trecută o piatră unică la fiere, și analizele arată colecistită... Să fac una bucată depresie, nu alta. Zic, dacă n-ai nimic de făcut chiar acum, mută-ți fizicu' încoace (de la parter la etajul 2), să punem ecografu' pe muiere să ne convingem împreună (bate cearta la telefon, doh!). Acceptă. Vine. Punem ecograful. Nici o piatră. Eu deja jubilam. El îmi arată calm sonografia făcută de șef, unde scrie negru pe alb "colecistită, concrement dimensiune...". Rândul meu să-mi pice fața, șefu' îmi telefonase că tanti nu are colecistită (prin urmare nu necesita internare), asta scrisese și în computerul nost'...
Ne ocupăm cu confruntatul docomentelor, literă cu literă. Nimic. Numele, data, numărul de pacient, toate corespundeau. Zic: ia să trecem încă odată cardu' lu' tanti prin cititor, așa, de distracție, să vedem ce scuipă computerul. Să dau în dambla, că scuipă colecistita atestată de colegu'! Ne bulbucăm amândoi: la mine nu, la el da, wtf?
O luăm la rost pe tanti: pietre la fiere? Nu, șefu'-i zise că nu are. Or fi crescut de azi dimineață? Că și verișoara ei are pietre la fiere, una da și una nu, așa grăit-a șefu' de dimineață când fuseră la el. "Fuseră", adică amândouă? întreb, eu neștiind decât de o singură pacientă văzută de șef în acea zi. Da, amândouă. "Și v-a investigat pe amândouă cu ecograful?". Yep. Mă uit la cardul lu' tanti, colegul între timp deja punea întrebarea: "Și cum o cheamă pe verișoara?". Evident, numele de pe card (inclusiv prenume identic! Am mai întâlnit la persoane mai în vârstă înrudite, am avut cumnate cu aceleași nume, tot soiul de coincidențe ale datelor de naștere, o mulțime de încurcături de genul). 
Mystery solved! Tantile își încurcaseră la plecare cardurile de sănătate.

LE: Si cea cu colecistita plecase frumos pe picioare acasa, cu indicatia de a se prezenta la alt spital, ca noi inchidem. De-aia nu primise tratament de la noi.

sâmbătă, 2 iulie 2016

Cercei

Am primit cu destul timp în urmă acești minunați cercei, pe care am tot vrut să îi pozez de atunci și nu prea mi-au ieșit pozele. Crenguța, mulțumiri pentru ei, sunt superbi. 


marți, 14 iunie 2016

Ultima gardă

Mi se închide spitalul. Nah, incorect gramatical, că spitalul nu îmi aparține, eu sunt (încă) doar unul dintre cei 116 angajați actuali. Până la final de iulie, oficial, sau mai repede - depinde din ce moment anume nu vom mai putea acoperi gărzile, dacă își ia toată lumea restul de concedii.
Vineri am primit vestea. Bine, se știa demult, dar unii păstraseră o fărâmă de speranță.
Chirurgul șef și anestezistul șef, plus vreo 3 gealați de la sala de operații au plâns în direct la adunare, să nu mai vorbim de asistente. Eu m-am abținut (cu greu), că mi se părea oarecum deplasat să bocesc, nu-s acolo de o veșnicie, ca ei, nu mi-i periclitată existența, îmi găsesc mâine alt job în domeniu etc. Dar îmi pare rău: după oameni, după loc, după atmosferă, după drumul spectaculos până acolo, după colegii cu care am lucrat în echipă, fără certuri interminabile pe gărzi, concedii, investigații, după amândoi șefii mei de pe interne, fiecare super cool în felul său, fără ifose și hachițe, centrați pe pacient la modul uman.
Da' n-am plâns în gardă, doar i-am consolat pe alții.
Sunt mulți care rămân pe drumuri cu familie cu tot, în vârf de munte, fără mari perspective la un job în regiune, fie din cauza vârstei, fie a calificării. E o zonă întinsă care rămâne fără spital, fără UPU, fără stația de Salvare. Vara merge, vin Salvări din vale, oamenii se mai deplasează cu mașinile proprii, să zicem... dar iarna??? Iarna, noaptea, pe zăpadă, drumurile sunt impracticabile, iar eu una nu am văzut Salvare cu plug. Plugurile le vezi pe autostradă, rar ajung sus înainte de 6-7 dimineața venind din vale. Elicopterul nu poate zbura în zonă cam 1/3 din zile, din cauza condițiilor meteo, și oricum e o iluzie să deservești 90.000 de oameni cu două elicoptere, primul accident auto pe serpentine cu mai mult de 4 victime depășește clar capacitatea.
De ce se închide? Cică pierde concernul bani. Atenție, concernul, nu spitalul! Mă rog, e puțin mai complicat, vreau doar să subliniez că atâta dispreț și nepăsare față de angajați nu am mai întâlnit. Totul ambalat politicos, desigur. 
Încă 6 săptămâni și spitalul e istorie.